Stadion

by: andrey

0

Stadion

by: andrey

0

Situată în partea de nord-vest a Capitalei, în continuarea cartierului Militari, comuna Chiajna, este localizată pe malul drept al râului Dâmboviţa. Localitatea are acces la căi de comunicație importante: două reţele de cale ferată, Bucureşti-Giurgiu şi Bucureşti-Craiova, autostrada Bucureşti-Piteşti şi Şoseaua de Centură a Capitalei.

Comuna Chiajna cuprinde satele Chiajna, Dudu şi Roşu și se întinde pe o suprafaţă de 16 kilometri pătraţi . În prezent au reședința în Chiajna peste 50.000 de persoane, numărul acestora fiind în continuă creștere datorită dezvoltării accelerate din ultimul deceniu în domeniul construcției de locuințe și activităților industriale aflate în expansiune. Prin comparație, la recensământul din 2002 au fost înregistrați 8.002 locuitori. O particularitate interesantă o constituie faptul că localitatea Chiajna este comuna cu cei mai mulţi gemeni din România.

Locuitorii comunei Chiajna au la dispoziţie două grădiniţe, trei şcoli generale, grupul şcolar Doamna Chiajna, plus două baze sportive moderne, în localitățile Roșu și Chiajna .

Pe raza comunei Chiajna îşi desfăşoară activitatea numeroase întreprinderi şi mari unităţi comerciale, printre care Carrefour şi Bricostore.
Chiajna a evoluat de-a lungul deceniilor, ajungând azi o comună Ilfoveană de frunte, favorizată şi de apropierea de centrul Capitalei şi de valoarea terenurilor intravilane. Activitatile economice specifice localității sunt cele industriale, comerciale și a celor din zona serviciilor, acestea oferind comunei Chiajna o perspectivă la nivelul cerinţelor europene.

STADIONUL „Concordia”

  • Stadionul este dotat cu sistem de supraveghere a spectatorilor,cu camere fixe și mobile.
  • Instalația video preia imagini din parcările arenei.
  • Masa presei cuprinde 35 de locuri la mese special amenajate,cu acces la rețeaua electrică (220V) și sistem wireless.
  • Accesul spectatorilor se poate face și din strada Ștefan cel Mare,pentru tribunele I,sectoarele A și B,Loja VIP și peluza II.
  • Spectatorii oaspeților au rezervată peluza I, cu acces din strada Drumul Gării.
  • Peluza destinată suporterilor oaspeți cuprinde 850 de locuri.
  • Suprafața de joc are dimensiunea standard de 105/60, fiind prevăzută cu sistem modern de drenaj și instalație automată de irigare.