Fotbal

Victorie scăpată printre degete în prima etapă a play-off-ului

by: mihaela

0

Concordia Chiajna a încheiat la egalitate, 2-2, duelul cu CSA Steaua București, din prima etapă a play-off-ului. Pe teren propriu, echipa noastră a scăpat victoria printre degete în ultimele secvențe ale întâlnirii, după ce adversarul a reușit să restabilească echilibrul pe tabelă, când nu se mai aștepta nimeni. “Vulturii” verzi și-au dorit foarte mult acumularea tuturor punctelor cu bucureștenii, dar la final s-au mulțumit cu doar unul.

În minutul 26 al întâlnirii, Steaua a deschis scorul prin Drăghici, printr-un șut lângă bară. Două minute mai târziu, echipa noastră a reușit să restabilească egalitatea prin Llullaku, care a punctat printr-o lovitură de cap, după o centrare trimisă de Borța.

Concordia a început actul secund mult mai decisă, iar în minutul 52 a preluat conducerea pe tabelă, în urma reușitei semnate de Adi Voicu, tot după o centrare semnată de Borța. În finalul jocului, Steaua arată o tresărire de orgoliu și marchează golul egalizator prin Beța.

După punctul obținut cu Steaua, Concordia continuă pe locul 5, cu 37 de puncte acumulate. Etapa viitoare, în deplasare, echipa noastră va întâlni pe FC Hermannstadt, ocupanta locului secund.

Concordia Chiajna – CSA Steaua București  2-2 (1-1)

Marcatori: Llullaku (28), A. Voicu (52)/ Drăghici (26), Beța (90+1).

Concordia: Aldescu – Borța, Palmeș, Marc, Taub – Codrea, N. Roșu (79 L.Ion) – Llullaku (46 Pîrvulescu), Matiș (70 M. Dumitru), A. Voicu (72 N. Popescu) – Batin (62 Plazonja). Antrenor: Ianis Zicu.

Steaua: Bălbărău – Oroian, Beța, Bactăr, Neacșu (A. Ilie) – Ad. Popa (62 E. Pacionel), Ș. Pacionel, Bărbulescu (79 Mihăescu), Drăghici (74 Răsdan) – Buhăescu (74 Huiban), Chipirliu. Antrenor: Daniel Oprița.

 FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES