Fotbal

Victorie pentru primul loc: 3-0 cu AFC Csikszereda Miercurea Ciuc

by: mihaela

0

“Vulturii verzi” s-au aflat din nou la înălțime! Luni după-amiază, Concordia Chiajna  a arătat o nouă lecție de fotbal și a urcat pe primul loc în campionat. După patru etape scurse din acest sezon, echipa noastră a acumulat maximum de puncte, fiind singura reprezentată a eșalonului secund care are patru victorii din tot atâtea posibile.

În această după-amiază, în ultimul meci al etapei a 4-a, în deplasare, echipa noastră a trecut de nou-promovata AFK Csikszereda, cu un sec 3-0, realizat încă din prima repriză. În debutul jocului, Alexandru Dușmanu a deschis scorul, printr-un șut fără speranțe pentru Gyenge. Aproape de jumătatea primului mitan, Nini Popescu a majorat avantajul pe tabelă, iar în ultimele secvențe ale primei reprize Azdren Llullaku a lovit fără speranțe poarta adversă, stabilind în aceeași măsură rezultatul final al întâlnirii.

După succesul de la Miercurea Ciuc, echipa noastră a urcat pe prima treaptă a clasamentului, cu 12 puncte acumulate. Totodată, trebuie precizat că în disputa cu FK Csikszereda a debutat și Florentin Puiu, un jucător de perspectivă din angrenajul condus de Claudiu Niculescu.

Etapa viitoare, pe teren propriu, Concordia va evolua împotriva lui ACS Viitorul Târgu Jiu. Până la disputa cu gorjenii, echipa noastră va evolua, joi după-amiază, de la ora 17.30, în Cupa României, împotriva Progresului Spartac, pe teren străin, într-un joc ce va conta pentru turul 3 al competiției.

 

AFK Csikszereda – Concordia Chiajna  0-3 (0-3)

Marcatori: Dușmanu (3), N. Popescu (21), Llullaku (45).

Csikszereda: Gyenge – Takacs, Gergely, Kelemen, Bor – L. Kovacs (59 Bara), G. Andrezly (83 Bărăbuș), Szondi (59 Casiadi) – R. Hernando (77 Schieb), Rotar (59 A. Meszaros), P. Ivanovici. Antrenor: Valentin Suciu.

Concordia: Silveanu – Borța, Palmeș, Marc, C. Alexe – Biceanu (64 Anghelina), N. Popescu, Codrea (81 Piper) – Dușmanu (81 Puiu), V. Balint (64 Y. Hamza), Llullaku (53 V. Lazăr). Antrenor: Claudiu Niculescu.