Fotbal

Victorie cu FC Brașov și din nou pe podium!

by: mihaela

0

Concordia Chiajna a bifat o nouă victorie în campionat. Luni după-amiază, “vulturii” verzi și-au arătat superioritatea și au învins cu 2-1 pe FC Brașov, pe teren propriu.

Elevii lui Claudiu Niculescu au intrat în posesia tuturor punctelor după ce au reușit să întoarcă rezultatul. În minutul 6, oaspeții au deschis scorul prin Zakaria El Azzouzi, iar cinci minute mai târziu Nini Popescu a reușit să restabilească egalitatea pe tabelă, după ce mingea a circulat pe “traseul” Codrea-Voicu-N. Popescu. Cu șase minute înainte de pauză, Concordia și-a arătat din nou colții și a înscris golul victorios prin Adrian Voicu, printr-un șut la colțul lung.

După succesul cu FC Brașov, Concordia a urcat din nou pe podiumul Ligii a 2-a, cu 26 de puncte acumulate. Etapa viitoare, în deplasare, pe 29 octombrie, Concordia va evolua în compania echipei CSA Steaua București.

 

Concordia Chiajna – FC Brașov  2-1 (2-1)

Marcatori: N. Popescu (11), A. Voicu (39)/ El Azzouzi (6).

Concordia: Silveanu – Alexe, Palmeș, Marc, Cherecheș – Codrea, Piper (78 Dușmanu) – V. Lazăr (78 Biceanu), N. Popescu (76 Balint), A. Voicu (61 Llullaku) – Hamza (78 G. Deac). Antrenor: Claudiu Niculescu.

FC Brașov: C. Lungu – Drăgoi, Fustar (46 R. Gheorghe), Sabău, Dumbravă – Leonte, Iorga (81 Mitroi) – V. Constantin (62 Negrean), Mihalcea (62 Roșu), Popa (71 Lascu) – Al Azzouzi. Antrenor. Andrei Șanta.