Fotbal

Trei noi jucători sub comanda lui Claudiu Niculescu. Doi dintre ei sunt componenți ai lotului național U19 al României

by: mihaela

0

Conducerea clubului a semnat, astăzi, contracte cu alți trei jucători noi, pentru îndeplinirea obiectivului echipei în sezonul 2021-2022. După achiziționarea jucătorilor Marian Anghelina (atacant – 30 ani), Raul Palmes (fundaș – 25 ani), Adrian Voicu (atacant – 28 ani) și Nini Popescu (mijlocaș -30 ani), clubul nostru a reușit să-i achiziționeze pe Valentin Balint (atacant), Leonard Marius Aldescu (portar) și Alexandru Silveanu (portar).

Valentin Balint are 27 de ani și a jucat ultima dată la Petrolul Ploiești. Leonard Marius Aldescu are 18 ani, iar ultima echipă la care a evoluat a fost Pandurii Târgu Jiu. În schimb, Alexandru Silveanu are 17 ani și ultima oară a fost legitimat la Astra Giurgiu. Atât, Aldescu, cât și Silveanu sunt componenți ai lotului național al României U19.

După transferurile făcute astăzi, Concordia Chiajna a ajuns la 7 achiziții realizate în această vară.