Meci de verificare pentru Concordia Chiajna, la sfârșitul acestei săptămâni! Profitând de pauza prilejuită de meciurile echipei naționale a României, din preliminariile Cupei Mondiale, „vulturii” verzi vor susține un test de verificare, sâmbătă, 9 octombrie.
De la ora 11.00, în deplasare, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, Concordia va întâlni pe FC Argeș, ocupanta locului 9 din Liga 1. Disputa amicală dintre cele două formații se va juca fără spectatori.
Următorul meci în campionat pentru Concordia va fi pe 16 octombrie, în deplasare, în compania lui CSC 1599 Șelimbăr. După 9 meciuri susținute în Liga 2, în acest sezon, echipa noastră se află pe locul 2 în clasament, cu 23 de puncte acumulate.