Fotbal

Concordia Chiajna, înfrângere în al treilea test de verificare

by: mihaela

0

Concordia Chiajna a susținut, astăzi, al treilea test de verificare al verii. În disputa cu FCSB, echipa noastră a cedat cu scorul de 1-4, la capătul unui joc în care diferența de valoare s-a văzut în actul secund, când adversarul și-a arătat superioritatea, iar antrenorul nostru, Claudiu Niculescu, a efectuat numeroase schimbări în echipă, pentru a vedea la lucru mai mulți jucători din cadrul lotului.

În prima repriză, “vulturii” verzi au jucat de la egal la egal cu FCSB, fapt ce a dus ca aceasta să se încheie sub semnul echilibrului, 1-1, după reușitele lui  Simion (11), pentru FCSB și Hamza Younes (31), din penalty, pentru echipa noastră.

În schimb, în repriza a doua, vicecampioana României a arătat o nouă față și a marcat de alte trei ori prin Oaidă (48), Vînă (58-pen) și C. Dumitru (87). De asemenea, în debutul întâlnirii, FCSB a irosit un penalty prin Florin Tănase.

Meciul dintre cele două echipe s-a disputat la Berceni, la baza de pregătire a FCSB-ului.

În primele amicale ale verii, Concordia a învins pe FC Voluntari (1-0) și Academia Sport Team (4-0).

 

FCSB – Concordia Chiajna   4-1 (1-1)

Marcatori: Simion (11), Oaidă (48), Vînă (58-pen), C. Dumitru (87)/ Hamza (31 –pen).

FCSB: Vlad – Haruț, A. Crețu, Vucur, Cordea – Simion, Moruțan, Olaru, – Oct. Popescu, Stoica, Tănase. Au mai jucat: Straton – V. Crețu, Cristea, Radunovic, Pantea, Perianu, Vînă, Oaidă, Niță, C. Dumitru, Musi. Antrenor: Dinu Todoran.

Concordia: Silveanu – Borta, L. Ion, Marc, Cherecheș – Anghelina, Biceanu, Dușmanu, Voicu – Llullaku, Hamza. Au mai jucat: Aldescu, Palmes, Manole, Pintilie, Piper, N. Popescu, Balint, Puiu, F. Sandu, Stăiculescu, Mocanu. Antrenor: Claudiu Niculescu.