Fotbal

Concordia Chiajna a încheiat sezonul regular cu victorie

by: mihaela

0

Misiune îndeplinită pentru Concordia Chiajna în ultima etapă a sezonului regular de Liga a 2-a. Echipa noastră a reușit accesul în play-off-ul competiției, după ce a obținut toate punctele în deplasarea de la Buzău.

„Vulturii”verzi s-au mobilizat exemplar pentru ultimul joc din stagiunea regulară și au învins cu 1-0 pe FC Buzău, formație care țintea și ea calificarea în play-off. Cum își doreau foarte mult o victoria, jucătorii noștri au atacat toată zestrea de puncte încă din debutul întâlnirii. În minutul 4, echipa noastră și-a arătat din plin colții, iar Paul Batin a deschis scorul cu o lovitură de cap din 6 metri.

Pe durata întâlnirii, Concordia a mai atacat buturile adverse, dar A. Voicu, Pârvulescu și Plazonja au arătat lipsă de inspirație în fața porții adverse. După obținerea celor trei puncte, Concordia și-a asigurat prezența în play-off de pe locul 5. La capătul a 19 meciuri jucate, echipa noastră a acumulat 36 de puncte.

Succesul de la Buzău a fost primul pentru Ianis Zicu pe banca tehnică a echipei noastre. La începutul săptămânii viitoare, Concordia își va afla programul meciurilor din play-off.

FC Buzău -Concordia Chiajna   0-1

Marcator: Batin (4).

FC Buzău: Stoian – Ș. Zamfir, Vîrtej, Wiktorski (46 Manea), Sălceanu – Munteanu (46 Ekollo-77 Neicuțescu), Cârstocea (63 Pațurcă), A. Lopez,  Gaitan, Ciobanu (85 Burlacu) – Chică, Roșă. Antrenor: Cristian Pustai .

Concordia: Aldescu – Borța, Palmeș, Marc, Taub – Codrea, Roșu (56 L. Ion) – Matiș (71 M. Dumitru), A. Voicu, Pârvulescu (80 Casap)- Batin (56 Plazonja). Antrenor: Ianis Zicu.